Hmmmmm!

Autorului, multa recunostinta!

Un mail, niste ganduri, idei..

Il public deoarece consider ca intr-o mica sau mare masura fiecare impartasim cel putin o idee de aici. Continutul ii apartine in exclusivitate.

"M-am deconectat de vreo ora incercand sa compun un mail.
Nu imi place cand duc lipsa acuta de inspiratie,daca as fi asa si in privinta mancarii acum as fi piele si os,dar cum stomacul meu nu gandeste ci doar cere:)))
Oricum, se pare ca si lipsa de inspiratie poate deveni chiar sacaitoare.
Imi place tristetzea care se vede, mai ales cea care este exprimata prin arta si care este adanc imprimata in ridurile fetzei, zambetul fals care parca vrea sa ascunda, nebunia gesturilor inocente,tremuratul vocii, transpiratia de pe frunte.
Totul spune ceva,cat de usor poti innebuni!!!
Parerea mea este ca mai bine sa fii nebun decat prost! Asta o spun si o stiu de multa vreme.
Eu, in nebunia mea, tot fac o gramada de greseli si ma intreb:oare numai eu sunt asa?
Cand simt ca am gresit imi este rusine de mine,dar oare nu exagerez?
Nu cumva greseala pe care o vad eu e destul de fireasca? Nici eu nu mai stiu... Am avut si zile mai bune.
De ce un om serios trebuie sa fie neaparat* blond*? Pe cine incearca sa pacaleasca cu cumintzenia sa? Cumintzenia sa care nici macar nu exista, este doar o fatzeta!
Daca cumva intr-o discutzie normala incepi dintr-odata sa spui sus si raspicat, direct din piept, de ce nu iti place sa respiri aerul din camera respectiva, automat vei fi luat drept nebun si automat renegat.
Intr-o lume proasta trebuie sa faci in asa fel incat sa devii ca ei, daca cumva vrei sa stai prin preajma lor!
Nu imi place integrarea, nu vreau sa fiu ca restul, vreau sa fiu eu, nu sunt un cameleon!
M-am obisnuit sa fiu singura, ca eu mi-am ales asta.
Sunt multe lucruri care as vrea sa le pot spune pe nume, dar nu prea mi se permite.
Un film, o violonista , muzica ei a fost perfecta, dar niciodata nu a fost pe placul nimanui, desi toti ascultau cu drag arta ce iesea din mainile ei sau , daca nu gresesc, pot sa spun ca iesea din sufletul ei, a fost o *nebuna*, vorba vine, asa o vedea restul lumii, nu se gandea nimeni ca ea face un lucru extraordinar prin faptul ca iubeste ceva cu adevarat si ca fara ea nu ar fi fost nimic la fel.
Concluzia mea, viatza arata cam asa: o sala de teatru cu actori si public. Nimic nu lipseste si cum e mai rau sunt puse toate alandala, nu exista ordine, nici reguli, nici regie, scenariul si-l face fiecare in functie de cum hotarasc ceilalti.
Din moment ce nu exista asa ceva, nu am sa imi fac eu viatza dupa niste reguli inexistente nu imi scrie nimeni cum sa traiesc.
O fi de vina caldura sau gaura din stratul de ozon.
Ceea ce imi pare mie cel mai rau este ca pe zi ce trece gasesti din ce in ce mai greu pe cineva cu care sa poti discuta deschis,fara perdea.
As putea discuta la infinit subiectul asta si as avea ce spune,dar mi-e teama de neantelegerea ta.
Mi-as face o viatza pe placul tau, mi-as face si un stil, daca cel pe care il am acum nu iti place, numai sa stiu ca ma intelegi.
Avem mult timp la dispozitzie sa ne cunoastem, asta imi si doresc, numai sa nu imi consideri gandirea mea un labirint caruia nu ii poti da de capat. Am multe ganduri neampartasite si lungi si complicate, sunt greu de explicat, greu de intzeles, greu de cunoscut. Ar fi totul mult mai usor daca as putea sa impartasesc tot sau aproape tot ce gandesc, dar nu o fac de frica. M-am obisnuit sa tac si asta nu este bine. Tac atat de mult ca ma tem sa nu cumva ca atunci cand deschid gura sa incep sa ma balbai de emotie. De emotie ca spun ceva ce doar mie imi spun. Eu gandesc si tot eu imi sunt si confidenta. Eu imi doresc, tot mie imi impartasesc. Eu ma cert, eu ma corectez, cu confidenta din mine rad, zambesc, vorbesc.
Care gasesti tu ca este explicatzia?
Vreau sa incetez asta, tot ce fac eu nu fac decat sa ma inchid din ce in ce mai mult in mine.
Crezi ca ma poti sfatui?

A"