Voi incepe printr-un citat al lui Montesquieu:
"Nu e nimic mai intristator decat consolarile scoase din necesitatea raului, inutilitatea remediilor, din fatalitatea destinului, din ordinul providentei si din nenorocirea conditiei umane; inseamna ca iti bati joc atunci cand voiesti sa indulcesti un rau prin consideratia ca te-ai nascut nenorocit"
Voi continua prin a intreba de ce trebuie sa te simti cateodata ca esti un nimic? Pentru ca vin unii si iti pun intrebari incuietoare? Cum ar fi: "Ce iti doresti de la viata?" Sau fac afirmatii "Ala stie ce vrea", "vrea mai mult". Asta inseamna ca te poti simti un nimeni daca nu stii ce iti doresti. Dar poate stii ce NU iti doresti. Si cu asta m-am scos. Mi se aduce acuza ca ma pun in inferioritate. Ei bine...mie mi-e bine in pozitia asta. Pentru ca nu ma simt o impostoare. Pentru ca nu trebuie sa ma eschivez ca sa nu par ridicola sau stupida. Pentru ca asta mi-e respectul de sine. Pentru ca mandria mea nu este mai mare decat statura mea. Pentru ca in copilarie nu ma jucam leapsa ca nu alergam repede. Si la ce bun sa te joci un joc daca stii ca nu esti in stare? Doar ca sa dovedesti ca ai ambitie, ca nu esti fraier?
Eu prefer sa ma simt bine cu mine, astfel refuz provocarile care stiu ca nu sunt de mine. Le las placerea altora de a fi mai cu motz. Mi se poate aduce acuza ca nu sunt un personaj comabtiv, eventual fara spirit de echipa. Asta este... Ii salut pe toti contestatarii mei si le urez mult succes.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu