De ceva vreme incerc sa inteleg lumea. Sa inteleg ce e bine si ce e rau. Am o dilema. Sa fii un pierde-vara fericit si liber sau un functionar cu bani de vacanta o data pe an in Caraibe? O prietena apreciaza lipsa de griji a altui prieten. Tot prietena apreciaza ca aceasta atitudine nu este potrivita. Eu fac pe arbitru in mintea mea. Si stau si ma intreb ce facem cu viata noastra, mai exact cu a mea. Sa imi doresc o functie mare? Sau o coliba langa stuful lui Ovidiu sa zicem? Ai functie, ai bani. Ca asa este societatea facuta. Functia inseamna timp ocupat. Cu cat mai mare functia, cu atat mai multe griji. Nu vreau sa am griji, rezulta nu vreau functie. Dar am nevoie de bani. Daca ma duc in padure oare as putea sa traiesc? Sa ma infratesc cu lupul? Sau cu ursul? Poate o bibilica? Oare fazanul este de treaba? Oricum, despre iepuras se zice ca este las. Pe cine sa alegi? Revin la jungla urbana. Intalnesc oameni care imi fac o impresie proasta si apoi imi sunt foarte simpatici si viceversa. M-am plans doamnei Bodonea ca cineva nu mi-a intors un favor. Si mi-a zis: "Atata pot ei". Avea dreptate. Incerc sa tratez asa problema. Insa ramane intrebarea: De ce nu pot mai mult? Cum sa ajung la un compromis fericit cu oamenii? Am avut o revelatie acum cateva zile. Ma gandeam ca ce bine sa suntem muritori si destul de bine ca nu traim prea mult. Ziceam asa gandindu-ma la alegerile astea. A cotropit stanga Bucurestiul. Si e grav. De aia m-am bucurat pentru revelatia mea. Pentru ca vor veni altii care vor schimba lumea. In bine. Pana atunci sper sa ne auzim cu bine.
PS. Acesta este un articol de noapte. Poate mintea imi joaca feste:)
Un comentariu:
Prietena ta se cam contrazice. Si nici nu ma mira. Cred ca o cunosc. Dar o sa pastrez secretul. Apreciaza calitatea cuiva de a face si a fi cumva dar nu credere in "cumva". Sau omul e de vine? Da, calitatea nu are nici un cusur. Omul strica ideea. Eu apreciez calitatea unor oameni de a avea curajul sa fie ei insisi. De a fi cu ei si atat. De a face ceea ce ei cred. Insa toate chestiile astea tebuie facute cu bun simt. Respect pentru ceilalti. Cat despre "bine", el exista dar nu poate fi definit. In principiu, zic ca e bine atunci cand ti-e tie bine, cand te simti tu bine, linistit, liber. Desi, recunosc, eu inca nu inteleg libertatea. Sa fii liber. Ca nu e doar libertatea de exprimare si libertatea de a face orice vrei tu. Cred ca e mai mult de atat. Cel mai tare imi place sentimentul pe care il ai cand esti singur intr-o multime pe care nu o cunosti si te invirti de colo colo si te uiti la lume. Si daca poti chiar sa te mai si invarti/ rotesti, e si mai bine. Asa, cat sa ametesti. Poti sa faci chestia asta intr-un club sau intr-o piata mare dintr-un oras strain (tu sa nu intelegi limba lor). somn usor.
Trimiteți un comentariu