duminică, 9 noiembrie 2008

joi, 6 noiembrie 2008

Despre Viena, Austria, dus-intors

Zbor pentru prima data cu avionul. Emotii mari. Si nu pentru ca se prabuseste avionul ci ca ma prabusesc eu fizic din cauza de prea mult G-force sau nu stiu ce tromboza citita ca documentare. M-am documentat si cu ce aparate zbor
Decolez cu un Fokker 100 si aterizez cu un Airbus A321. Avione mari, mai ales Airbus A321( asta are cam 200 locuri din ce am calculat eu).
Miercuri, Ziua 0, Ora 20:45.
Ma imbarc. Ne plimba avionul pe pista vreo 2-3 km si mi se parea floare la ureche. La un moment dat se opreste. 20:55... Aha. Abia acum o sa decoleze. Si asa e. Ambaleaza cum nu m-am abalat eu niciodata. Wow.. inghit in sec. Incet, corpul se obisnuieste cu viteza. Simt tot asfaltul pe care ruleaza. Incepe se sa ridice si la un moment dat simt o usoara coborare si zdruncinaturile de la sol aproape ca dispar. Aha, sunt in aer! Huh...n-a fost asa rau.
In avion, lumea calma. Iau exemplu de la ei. Dau sa rasfoiesc ziarul. N-am chef. Stewardesele incep sa aduca mancare si sucuri. De treaba astia de la Austrian Airlines. Eu deja ascult in casti ceva muzica si 1h:45 trece cat ai clipi. In timp ce avionul lasa botul in jos pentru aterizare, in casti rasuna MOZART - Eine kleine nachmusik. Nimic mai potrivit! Doar mergem in orasul unde micul Mozart a sustinut primul sau concert la Palatul Schonbrunn. Avea sase ani. Aterizare fara incidente. Primul pas trecut cu bine.
Pe pamant austriac e bine. Multa ordine si disciplina. Civilizatie.
Ne indreptam catre locul unde o sa stam cam 10 zile. Greu cu parcatul. Ca la Romanica. Dar acolo daca nu gasesti te plimbi cu masina pana la marginea bitircului(habar nu am cum se scrie) ca acolo nu parchezi unde iti trazneste. Amenda este 80 E pentru parcat cu roata pe linia de demarcatie. Daca ai parcat unde nu e voie sau in dreptul unei cai de acces poti sa o ridici a doua zi dupa ce te duci dupa ea si platesti de te ustura. Gasit loc, parcat masina, urcat in apartament. Bloc vechi dar foarte ingrijit, fara mansarde sau subsoluri puturoase.

Joia.16/10. Ziua 1. Prater.

duminică, 2 noiembrie 2008

Profesionistii: invitata, Regina (ianuarie 2008)

Primul interviu Acordat de Regina Ana. Se intampla in ianuarie 2008, in cadrul emisiunii "Profesionistii" moderata de Eugenia Voda.

Interviul este preluat integral de pe site-ul www.familiaregala.ro




Realizator: Bine v-am gasit, stimati telespectatori! Invitata noastra este o profesionista a nobletei, daca se poate spune asa, Regina Ana. Majestate, si inainte de a incepe filmarea, mi-ati spus ca Majestate e prea complicat si prea pretios si ca preferati sa va spun, simplu, "Madame". Ideea de protocol nu v-a caracterizat niciodata.

Regina Ana: Sunt o femeie normala, care a avut bucuria, fericirea de a se casatori cu un om extraordinar, Regele Mihai al Romaniei. Sunt fericita sa fiu sotia Sa, totusi tot acest protocol nu il inteleg.



sâmbătă, 9 august 2008

Alanis Morissette - Thank U (Live, Rock im Park 2001)

Pentru ca ne place Alanis!

Si pentru ca trebuie sa multumim unor oameni care ne fac viata frumoasa

How about getting off of these antibiotics
How about stopping eating when I'm filled up
How about them transparent dangling carrots
How about that ever elusive kudo
Thank you India
Thank you terror
Thank you disillusionment
Thank you frailty
Thank you consequence
Thank you thank you silence
How about me not blaming you for everything
How about me enjoying the moment for once
How about how good it feels to finally forgive you
How about grieving it all one at a time
Thank you India
Thank you terror
Thank you disillusionment
Thank you frailty
Thank you consequence
Thank you thank you silence
The moment I let go of it was
The moment I got more than I could handle
The moment I jumped off of it was
The moment I touched down
How about no longer being masochistic
How about remembering your divinity
How about unabashedly bawling your eyes out
How about not equating death with stopping
Thank you India
Thank you providence
Thank you disillusionment
Thank you nothingness
Thank you clarity
Thank you thank you silence

Ce isi doreste omul?

Voi incepe printr-un citat al lui Montesquieu:
"Nu e nimic mai intristator decat consolarile scoase din necesitatea raului, inutilitatea remediilor, din fatalitatea destinului, din ordinul providentei si din nenorocirea conditiei umane; inseamna ca iti bati joc atunci cand voiesti sa indulcesti un rau prin consideratia ca te-ai nascut nenorocit"
Voi continua prin a intreba de ce trebuie sa te simti cateodata ca esti un nimic? Pentru ca vin unii si iti pun intrebari incuietoare? Cum ar fi: "Ce iti doresti de la viata?" Sau fac afirmatii "Ala stie ce vrea", "vrea mai mult". Asta inseamna ca te poti simti un nimeni daca nu stii ce iti doresti. Dar poate stii ce NU iti doresti. Si cu asta m-am scos. Mi se aduce acuza ca ma pun in inferioritate. Ei bine...mie mi-e bine in pozitia asta. Pentru ca nu ma simt o impostoare. Pentru ca nu trebuie sa ma eschivez ca sa nu par ridicola sau stupida. Pentru ca asta mi-e respectul de sine. Pentru ca mandria mea nu este mai mare decat statura mea. Pentru ca in copilarie nu ma jucam leapsa ca nu alergam repede. Si la ce bun sa te joci un joc daca stii ca nu esti in stare? Doar ca sa dovedesti ca ai ambitie, ca nu esti fraier?
Eu prefer sa ma simt bine cu mine, astfel refuz provocarile care stiu ca nu sunt de mine. Le las placerea altora de a fi mai cu motz. Mi se poate aduce acuza ca nu sunt un personaj comabtiv, eventual fara spirit de echipa. Asta este... Ii salut pe toti contestatarii mei si le urez mult succes.

joi, 31 iulie 2008

Cum luam decizii

Se intampla cateodata sa fie nevoie sa luam o decizie. Grea sau usoara. Importanta sau neimportanta. La stanga sau la dreapta. Oare ce o fi atat de greu? Ei bine, eu am hotarat ca de fiecare data cand trebuie sa iau o decizie care imi va determina intr-un mod considerabil viata m-am hotarat sa aleg fara sa mai gandesc. Pentru ca am constatat eu ce tot timpul, daca nu ai luat decizia buna, stai si bocesti in gand precum Stefan Banica SR Si JR: "De ce n-am luat-o pe alt drum?". Asa ca mai bine luam decizia repede si ne gandim cum gestionam situatia...Adica e mai util sa te gandesti ce sa faci decat de ce n-ai facut. In fond, trebuie sa privim inainte, nu?

joi, 3 iulie 2008

Despre lume

De ceva vreme incerc sa inteleg lumea. Sa inteleg ce e bine si ce e rau. Am o dilema. Sa fii un pierde-vara fericit si liber sau un functionar cu bani de vacanta o data pe an in Caraibe? O prietena apreciaza lipsa de griji a altui prieten. Tot prietena apreciaza ca aceasta atitudine nu este potrivita. Eu fac pe arbitru in mintea mea. Si stau si ma intreb ce facem cu viata noastra, mai exact cu a mea. Sa imi doresc o functie mare? Sau o coliba langa stuful lui Ovidiu sa zicem? Ai functie, ai bani. Ca asa este societatea facuta. Functia inseamna timp ocupat. Cu cat mai mare functia, cu atat mai multe griji. Nu vreau sa am griji, rezulta nu vreau functie. Dar am nevoie de bani. Daca ma duc in padure oare as putea sa traiesc? Sa ma infratesc cu lupul? Sau cu ursul? Poate o bibilica? Oare fazanul este de treaba? Oricum, despre iepuras se zice ca este las. Pe cine sa alegi? Revin la jungla urbana. Intalnesc oameni care imi fac o impresie proasta si apoi imi sunt foarte simpatici si viceversa. M-am plans doamnei Bodonea ca cineva nu mi-a intors un favor. Si mi-a zis: "Atata pot ei". Avea dreptate. Incerc sa tratez asa problema. Insa ramane intrebarea: De ce nu pot mai mult? Cum sa ajung la un compromis fericit cu oamenii? Am avut o revelatie acum cateva zile. Ma gandeam ca ce bine sa suntem muritori si destul de bine ca nu traim prea mult. Ziceam asa gandindu-ma la alegerile astea. A cotropit stanga Bucurestiul. Si e grav. De aia m-am bucurat pentru revelatia mea. Pentru ca vor veni altii care vor schimba lumea. In bine. Pana atunci sper sa ne auzim cu bine.
PS. Acesta este un articol de noapte. Poate mintea imi joaca feste:)

Nori 2


joi, 24 aprilie 2008

Dalida - Povestea unor mari iubiri

Dalida - Parce que je ne t'aime plus


Dalida - Julien


Dalida - Tout au plus


Dalida - Jouez Bouzouki


Dalida - Gigi l'amoroso

luni, 21 aprilie 2008

A=A. Mare scofala

Leon Wieseltier ne propune aceasta afirmatie. Pare banala. Atata timp cat A esti tu si tot A sunt si eu si asta nu ma deranjeaza sau, din contra, ma deranjeaza. Am intalnit in viata doua teorii:
1.mi-as dori sa fiu la fel ca ceilalti, de ce eu sunt mai (inalt, cret, blond, slab) decat ceilalti.
2.eu sunt unic, adica altfel, nu sunt ca ceilalti.
Cand se aplica teoria 1 afirmatia A=A devine dezirabila si este o mare scofala pentru ca subiectul nu se integreaza. Si nici nu este integrat.
Cand se aplica teoria 2 afirmatia A=A devine indezirabila si inca este o mare scofala pentru ca in principiu suntem la fel - nu zburam, nu ne hranim doar cu aer, pipi face toata lumea.
Insa nu are rost sa faci caz de diferentele tale atata timp cat diferentele orbesc, cand esti convins ca ceilalti nu te pot urma.
Deci A=A este o mare scofala. Din orice directie.

Crezi ca vei fi fericita vreodata?

Despre fericire.
“Intrebare: Crezi ca vei fi fericita vreodata?
Raspuns: Nu.
Raspuns adevarat.”
O emisiune stupida, zic eu. Insa, pune niste intrebari. Ca aceasta de mai sus.
Sa dezbatem aceasta problema.
Citez din versuri:
Fercire in rate – Vama (Vama Veche)?
Fericire intr-o cana de Feteasca – Parazitii?-oricum - Hip-Hop
Fericirea are chipul tau – Mihaela Runceanu
ETC
Doamna intrebata a argumentat ca este o UTOPIE.
Si acum intervin eu, punadu-mi aceeasi intrebare. Tot eu imi raspund. Eu zic DA
De ce?
Eu cred ca trebuie sa fii intelept ca sa poti declara acest lucru. Si aici nu ma refer in a fi destept cu diploma sau instruit la nu stiu ce scoala. Pur si simplu trebuie sa te cunosti pe tine. Sa stii ce iti trebuie si ce iti lipseste. Sa te poti declara multumit cu prezentul. Prezentul pe care ti l-ai construit singur. Intriga: Noi zicem ca avem liberul arbitru sa facem ce vrem cu viata noastra insa destinul actioneaza implacabil. Corect. Dar avem macar senzatia ca noi ne conducem. Revenind la intrebarea initiala, se zice ca “ Fericirea nu exista dar poti fi fericit daca, in fiecare dimineata, pleci in cautarea ei”. Si aici cred ca este cheia. Atitudinea pozitiva face totul. Trebuie sa ai curajul de suporta fericirea fara sa te autosabotezi(Nathaniel Branden-“Cei sase stalpi ai respectului de sine”). Unii oameni se declara nefericiti. Astia eu cred ca nu mai suporta viata. Pe zidul bisericii italiene scria “Chi no stima la vita no la merita”. Martin Eden spunea ”Viata merita traita. Ca sa poti vedea curatenia morala ridicandu-se din cloaca nedreptatii, ca sa te poti ridica si sa zaresti pentru prima oara frumusetea, indepartata si cetoasa. Ca sa sa poti vedea cum din becisnitudine, din slabiciune si din viciu se inalta puterea si adevarul si cele mai alese insusiri ale spiritului “. Daca esti drept, cu tine si cu ceilalti, ai toate sansele sa fii fericit. In realitate, cei mai multi o cautam in ceilalti oameni. Epictet ne invata ca e bine sa nu ne atasam prea mult de oameni pentru ca atunci cand vor disparea din viata noastra vom suferi. Logic dar imposibil de aplicat. Pentru a functiona omul trebuie sa fie fericit sau macar sa spere. Din proprie experienta va marturisesc ca daca nu am cu cine impartasi fericirea nu ma pot bucura de ea. Pentru a fi fericit e nevoie de cel putin 2 oameni(si nu este nevoie sa fie iubiti, este suficient sa stie unul de celalalt). Tragand o concluzie rationala, fericirea este o ecuatie cu o necunoscuta. Solutia: Sa ingaduim oamenilor sa respire in noi aerul fericirii.
Sa fiti iubiti. Sigur veti fi fericiti:)